Legile Internetului

E mai bine să cumperi online.
Legile Internetului
Banii înapoi sau schimbarea produsului în termen de 30 de zile.
Conform OG 130/2000, cumpărătorul poate returna orice produs în 10 zile (cu excepția cazurilor de la Art. 10) doar atunci când este vorba de cumpărături online. În acest caz vânzătorul este obligat să-i returneze banii în maxim 30 de zile.

marți, 20 ianuarie 2015

Lego, cel mai mare producător de jucării

http://bit.ly/1zsYjiz

Septembrie 2014. Lego a devenit cel mai mare producător de jucării după venituri şi i-a întrecut pe producătorii păpuşilor Barbie la limită, cu numai 20 de milioane de dolari. În primele 6 luni ale anului 2014, Lego a vândut jucării în valoare de două miliarde de dolari, cu 11% mai mult decât în prima jumătate a lui 2013.

Războiul cu Mattel (producătorii lui Barbie) a fost câştigat la proba de marketing. Vânzările Lego au fost susţinute de succesul filmului „Marea aventură Lego” şi de cântece devenite foarte populare printre copii. În special în China. Acolo Lego a crescut cu 50% în numai 6 luni. Timp în care Mattel scoate în disperare modele de barbie pe bandă rulantă şi tot degeaba.


Înainte de a înregistra cele mai mari venituri printre producătorii de jucării, Lego era oricum cel mai profitabil din lume. Din plastic în valoare de numai un dolar, face jucării pe care le vinde cu 75 de dolari. În prima jumătate a anului a rămas cu un profit net de jumătate de miliard de dolari.
Sursa: DIGI 24

http://bit.ly/1zsYjiz

joi, 15 ianuarie 2015

Iter Avto, varianta analogica a GPS-ului modern

http://bit.ly/1C2U7Fy

Sistemele de navigatie nu sunt o inventie recenta. Soferii anilor ’30 aveau acces la un sistem de navigatie de bord mai complex decat v-ati fi imaginat.

Iter Avto, varianta analogica a GPS-ului modern, folosea role lungi de hartie trase de un cablu conectat la vitezometru. In acest fel, harta se misca la fel de repede cum conducea soferul iar dispozitivul arata locul exact in care se afla automobilul.

Singura problema era ca hartia se derula doar sus-jos. Daca soferul dorea sa faca stanga sau dreapta, trebuie sa opreasca si sa inlocuiasca harta.

Iter Avto pare acum o jucarie pentru copii, insa pe vremea aceea era o tehnologie avansata.


http://bit.ly/1C2U7Fy

marți, 13 ianuarie 2015

Daca dolarul ajunge la 4 lei, smartphone-urile şi tabletele se vor scumpi cu 10%

http://bit.ly/1u3scPr

Preţul smartphone-urilor, tabletelor şi al altor echipamente electronice ar putea creşte luna viitoare (februarie 2015) dacă 6-7% dolarul american va continua să crească - moneda de referinţă pentru achiziţiile de la furnizorii din China, iar în cazul în care dolarul va ajunge la o cotaţie de 4 lei, preţurile ar putea creşte si cu 10%, a declarat pentru Ziarul Financiar Lucian Peticilă, directorul general al companiei braşovene Visual Fan, care a vândut anul trecut un milion de telefoane şi tablete sub marca proprie Allview.

"Aceste influenţe nu se vor vedea în ianuarie, ci după 15 februarie pentru că acum încă mai sunt stocuri vechi“, a spus Peticilă.


Poate că ar fi timpul să facem achiziții !? (telefoane și tablete)

http://bit.ly/1FR9kO1

duminică, 21 decembrie 2014

Laptopuri Second-Hand



Laptopuri Second-Hand la CIT GROUP și/sau PC MADD

Laptopuri second hand ieftine, testate, garantie, livrare la usa, sistem de operare Windows optional, programe utilitare optionale...
Fujitsu Siemens, Dell, HP, IBM, Lenovo, Panasonic... în funcție de configurație, prețurile pornesc de la 400 de lei și pot ajunge destul de sus... sus de tot; configurație de Star Trek, ca să zic așa.

Îmi spunea cineva odată: "Dacă te duci azi să-ți cumperi un laptop din gama de vârf, peste 6 luni o să ai o vechitură pe care nu îți mai scoți banii. De ce să-ți cumperi unul nou? Păi...!!!"

Laptopurile Second Hand reprezinta alegerea potrivita atunci cand bugetul este restrans, dar vrei o varianta de calitate a unui sistem portabil performant.



http://bit.ly/1DYjrjg   http://bit.ly/1wATxNp



Laptopuri Second-Hand la CIT GROUP și/sau PC MADD


Calculatoare All-in-one Second-Hand


IT&C Second-Hand la CIT GROUP și PC MADD

Calculatoarele All-in-One oferă o soluţie interesantă pentru a economisi spaţiul, însă sunt destul de scumpe pentru utilizatorii obişnuiţi.

Calculatoarele desktop clasice ocupă destul spaţiu , pentru că unitatea centrală este, de cele mai multe ori, voluminoasă, iar cablurile ar putea avea aspect inestetic.

Una dintre soluţiile care rezolvă problema spaţiului este să-ţi înlocuieşti calculatorul cu un laptop, iar opţiunile sunt foarte numeroase (vezi oferta CIT GROUP sau PC MADD).

Dar ce faci atunci când nu vrei un calculator portabil, dar ai nevoie de un ecran cât mai mare, de minim 21”, pentru a-ţi desfăşura activitatea? Soluţia o reprezintă calculatoarele All-in-One, care vin cu avantajul unui spaţiu restrâns, însă au şi unele dezavantaje majore.

Un calculator All-in-One are toate componentele hardware integrate în monitor, deci scapi de grija unităţii centrale. Practic, aşezi monitorul pe birou, ataşezi o tastatură şi un mouse incluse în pachet şi poţi lucra liniştit, pentru că până şi boxele sunt integrate în monitor. Multe calculatoare All-in-One au şi un sistem de prindere care îţi permite să muţi monitorul foarte uşor dintr-un loc în altul, astfel că poţi amplasa “PC-ul” pe oriunde în casă.

Câştigul de spaţiu aduce si niste dezavantaje, ca la laptopuri, cel mai mare dintre acestea fiind posibilitatea redusă de a face upgrade la componente. Pentru a “baga” un computer în carcasa unui monitor, producătorii apelează la tot felul de trucuri, cel mai întâlnit fiind integrarea procesorului pe placa de bază.

IT&C Second-Hand la CIT GROUP și PC MADD

Există şi modele care permit upgrade pentru aproape orice componentă, însă acestea vizează în special calculatoarele All-in-One cu monitoare de minim 27” (aici spaţiul nu mai reprezintă o problemă), care au preţul de peste 6.000 – 7.000 lei şi care sunt dedicate în special mediilor de lucru profesionale şi nu utilizatorilor obişnuiţi, gameri etc.

În astfel de situaţii, una dintre puţinele componente care poate fi înlocuită este memoria RAM. Să nu crezi că este foarte uşor, procedeul de înlocuire diferă de la producător la producător, iar unii nici măcar nu îţi permit un astfel de upgrade.

Un alt dezavantaj îl reprezintă preţul de comercializare. Calculatoarele All-in-One au în general preţuri care pornesc de la aproximativ 2.000 lei pentru versiunile de bază, putând creşte cu uşurinţă spre 5.000 lei pentru cele cu platforme hardware competitive.

Preţurile mari ar putea fi justificate de monitoarele cu diagonale generoase, întrucât vorbim despre ecrane care depăşesc frecvent 20”, dar şi de faptul că multe calculatoare de acest tip vin cu sistemul de operare Windows 7 preinstalat, care costă câteva sute de lei în funcţie de versiune (intelegeti ca este vorba de licenta).

Mai multe IT&C Second-Hand găsiți pe CIT GROUP sau PC MADD.
Nu-i vorba că nu ne permitem lucruri noi, dar sunt foarte mulți care preferă second-hand.

Dacă considerati, totusi, că un calculator All-in-One este alegerea potrivită, o să vă prezint un model de Calculator All-in-one:

În primul rând trebuie sa va spun că acest All-in-one este Second-Hand. În funcție de licența de Windows pe care o alegi, prețul poate să difere (vezi oferta CIT GROUP sau PC MADD).

Este vorba despre Dell XPS ONE 2710 cu Display 27" (touch screen) care are în componența sa un procesor Intel Core i5 3450s 2.8 GHz, memorie RAM de 4 GB DDR3, 1 TB HDD SATA, DVDRW, Placa video nVidia Geforce 640M GT 2 GB DDR5, TV Tuner, WI-FI, tastatură și mouse wireless, Windows 7 Home Premium (preinstalat).

Nu uitați că aici vorbim despre un All-in-one Second-Hand.

Câteva detalii mai amănunțite:
Utilizare: Entertainment & Gaming
Procesor: Intel Core i5, 3450S 3.50 GHz, 6M Cache
Memorie RAM: 4 GB DDR3, suporta 16 GB DDR3
HDD: 1 TB SATA, suporta un harddisk mSata si un harddisk SATA 3.5
Optical drive: defect, se poate monta DVDRW pe USB
Graphic card (Placa video): Intel HD4000 + nVidia Geforce 640M GT 2 GB DDR5
Network Card (Placa de rețea): 10/100/1000 Gigabit Ethernet Lan + Wi-Fi
Porturi / Conectare: 6 x USB 3.0 defecte, 1 x HDMI input, 1 x HDMI output, 1 x TV-in (antena), 1 x IR, 1 x RJ-45
Cablul de alimentare este inclus.

Daca-i instalezi un Windows 8 uite ce iese:



IT&C Second-Hand găsiți la CIT GOUP si PC MADD... prețuri și produse pentru toată lumea.


http://bit.ly/1wAR7P2   http://bit.ly/1wbbNrD




vineri, 19 decembrie 2014

Se simte Magia Craciunului

http://bit.ly/1wTwiNm

Ce credti ca se intampla cand Mos Craciun nu este acasa? Pai va spun eu: 
Elfii sau jucat cu cifrele si au dat peste cap procentele preturilor la Tablete, Laptopuri, Telefoane mobile si fel de fel de Accesorii, Monitoare, Componente si Periferice, Electrocasnice Mici si Mari, produse pentru ingrijire personala, Televizoare, Aparate Foto, Sisteme Audio si alte electronice, Console Gaming, Cosmetice, Jucarii si Produse pentru copii, Decoratiuni pentru casa, chestii pentu timpul liber; au umblat elfii si la preturile din Supermarket, ... Au inebunit elfii, au dat preturile peste cap!!!! Aruncati o privire aici si vedeti despre ce este vorba.


joi, 18 decembrie 2014

Supermarket la tine acasa

http://bit.ly/1wHRQxn

Da, din Supermarket chiar la voi acasă, non-stop! Pe platforma online, realizată prin parteneriatul dintre eMAG și Mega Image, veți găsi peste 7.500 de produse din peste 170 de categorii specifice unui supermarket.

Veți beneficia de servicii flexibile de livrare, prin curier, oriunde în țară sau aveți posibilitatea să ridicați personal produsele comandate online.

Livrarea la domiciliu se va face în maximum 24 de ore oriunde în țară, iar dacă vrei, ridicarea de la punctele Mega Image selectate se va face în intervalul de funcționare a fiecărui magazin Mega Image.

În plus, comenzile efectuate de pe un cont pot fi livrate către mai multe adrese, așa încât o singură persoană poate să facă aprovizionarea, online, pentru mai multe familii, din același oraș sau de oriunde în țară. Astfel, dacă doriți să le fiți aproape celor dragi, le puteți trimite produsele necesare direct acasă.

Este fi un mod bun si comod de a scapa de aglomeratia din piete, nu?



In cadrul magazinului online, emag a introdus categoria Supermarket.
Va dau cateva informatii utile:
- Supermarketul este deschis Non-Stop
- Intotdeauna cele mai proaspete produse
- Nu trebuie sa mai cari tu bagajele. In 24h ai cumparaturile la usa
- Ai transport gratuit pentru orice comanda, indiferent de valoarea acesteia
- Iti planifici usor cumparaturile. Fa-ti propria ta lista de cumparaturi.
- Categorii disponibile pentru livrare în zona ta:

Nu mai trebuie sa cari sacose, nu mai trebuie sa plimbi caruciorul prin market, nu mai trebuie sa stai la coada. Comandă online!

http://bit.ly/1wHRQxn

Promotie articole pentru bebelusi la eMag

http://bit.ly/1wHzI6Z
* cu un click pe imagine ajungi in eMAG

- promotie valabila in luna decembrie 2014... dar verificati oricum link-urile, pentru ca promotii vor fi tot timpul si s-ar putea sa gasiti oferte si mai bune. eMAG stie ce vrea bebe al tau!!!!

A fost odata 1998... La inceputul lui '98 a inceput aventura mea de tatic in cautare de carucior, scaun auto pentru bebelusi, scutece, servetele, mancare pentru bebe, imbracaminte, incaltaminte, patut... Umblam din magazin in magazin, intrebam in stanga si in dreapta. Doamne, se terminau scutecele ca painea calda.
Pe vremea aceea nu aveam PC, smartphone sau tableta, de internet nici nu mai vorbesc. Acum totul este mai simplu: intri pe Google, dai o cautare dupa eMAG.ro, iti alegi produsele, le comanzi si iti vin acasa. Nu mai trebuie sa alergi prin magazine, din moment ce poti face cumparaturi online; totul e sa nu ramai pe ultima suta de metri cu rezervele si sa comanzi din timp, doar nu vrei ca lui bebe sa-i lipseasca ceva, nu?

http://bit.ly/1wHzI6Z
* cu un click pe imagine ajungi in eMAG

Deși sunt o mulțime de alte branduri care oferă scutece pentru bebeluși (Happy, Libero, Huggies, Chicco), tot Pampers pare sa fie pe primul loc. Nu-i o diferenta mare de pret, dar puterea de absorbție și confortul sunt  net superioare la Pampers fata de celelalte branduri.

Dacă sunteți în căutare de scutece lavabile sau scutece textile, tot pe eMag găsiți de la Pifou (scutece din bumbac sau finet).

Ca sa-ti fie mai usor la cautare, iti las mai jos niste link-uri ajutatoare :)

* Scutece si servetele
* Mancare Bebelusi – Varsta : 1 an+, 2 ani+, 3 ani+
* Carucioare, scaune auto si articole transport
* Imbracaminte pentru bebe si copii
* Incaltaminte pentru bebe si copii
* Articole sanatate si ingrijire pentru bebe
* Monitorizare Bebelus
* Mobila si Decoratiuni


Stiu ca lumea se fereste sa dea click pe reclame sau link-uri, oamenii sunt reticenti sau nu stiu despre ce este vorba legat de programele astea de afiliere ale blogger-ilor, totusi m-am gandit sa scriu acest articol pentru ca am vazut promotia de la eMAG si pentu a veni in sprijinul celor interesati, dar si datorita concursului lansat de Profitshare pentru afiliatiii sai (adica acestia ca mine care fac reclama produselor vandute de eMAG). Nu stiu daca am vreo sansa sa castig acest concurs, dar sper ca sinceritatea cu care am scris aces paragraf sa nu-i alunge pe potentialii cumparatori. Oricum, va multumesc ca ati intrat aici.


duminică, 14 decembrie 2014

Manager de fotbal online, distractie in timpul liber

De ceva vreme îmi petrec timpul liber jucând două jocuri de manager de fotbal online.
Ambele jocuri sunt free și au secțiune în limba română, dar există și posibilitatea de a investi în echipă, iar asta te ridică din toate punctele de vederea ale jocului (am văzut-o pe pielea mea).
Bun, să revenim la jocuri. Este vorba despre GoalTycoon și ManagerLeague. Vă asigur că sunt două jocuri foarte simple, intuitive, unul mai interesant decât celălalt. Mi-e greu să vă spun care este mai bun. Intrați și vă convingeți.

http://www.managerleague.com/index.pl?ref=427192

O să încep cu ManagerLeague pentru pe acesta îl juc deja de vreo 4 ani. Mi-am făcut echipa, am jucat în cupe oficiale sau particulare, am creat cupe particulare din care am scos bani pe care i-am investit în echipă (centru de juniori, avocați, clinică, mărirea capacității stadionului, mijloace de transport pentru jucători...) am cumpărat sau am vândut jucători, am retrogradat sau am promovat... ce să vă mai spun? Frumusețea jocului de fotbal. Tu ești managerul, tu faci echipa, de tine depinde totul.
Ca să poți juca, trebuie să-ți faci cont. Poți să începi de aici.
De-a lungul jocului veţi întâlni multe nume de echipe şi de jucători. Acestea sunt de obicei linkuri către fereastra cu detaliile echipei sau a jucătorului. Când daţi click pe un nume de jucător oriunde în joc, se va deschide o fereastră nouă cu toate detaliile posibile despre jucătorul respectiv. Când daţi click pe un nume de echipă, fereastra ce se deschide va afişa informaţii detaliate despre echipa respectivă, cu istoria, trofeele şi realizările acesteia. Nu este nevoie să activaţi blocarea pop-up în ManagerLeague din browser, deoarece niciodată nu se vor deschide reclame când daţi click pe orice link, ci numai ferestre cu conţinut util din joc. Aveti aici un tutorial.


http://www.goaltycoon.com/bestfootballgame/onimushacs

GoalTycoon este cel de al doilea joc despre care vreau să vă scriu câteva rânduri.
În primul rând, este free, dar...
Este jocul din care poți să scoți o grămadă de bani... dar pentru asta va trebui să și investești. Aș putea spune că acest joc s-ar încadra foarte bine în categoria "Bani pe net" sau "Cum să faci bani jucându-te", dar asta vă las s-o aflați și s-o decideți singuri.
Pentru a începe jocul trebuie să te înregistrezi. Poți să începi de aici sau să dai clic pe imaginea de mai sus. Jocul are interfață și în limba română.
Ce ar trebui să știi despre acest joc? Ia aminte că acest joc este unul în care poți câștiga bani pe bune. Reali. Banii câștigați ți-i poți retrage. Depinde doar de tine cum manageriezi echipa/clubul.

Vă arat mai jos un PrintScreen cu Clasamentul pe venituri a unora din cei mai buni participanți la joc.

http://www.goaltycoon.com/bestfootballgame/onimushacs

Mai mare de atat nu pot sa fac poza, dar sper să se vadă bine ceea ce este de văzut: euro... mulți euro caștigați dintr-un simplu joc. GoalTycoon.
Oricum, clasamentul de mai sus îl putezi vizualiza după ce vă inregistrați în joc, la secțiunea Clasamente/Venituri (dreapta sus în joc).

GoalTycoon este un joc de strategie... de Football Manager Online. După ce te înscri în joc primești o echipă, iar în 24 de ore de la înscriere ești distribuit (alocat) într-o divizie (ligă).

Vei participa la meciuri în Campionat, Cupa Națională, Cupa Continentală... Până la distribuirea/alocarea într-o divizie ai timp să te familiarizezi cu interfața jocului și să-ți dai seama cam ce trebuie să faci și de unde să începi.
Vei fi managerul echipei si va depinde doar de tine cum vei dezvolta și administra clubul, în funcție de buget. Eu, la înscriere, am primit un buget de 2000.00 de RON pe care a trebuit să-i investesc cu grijă în dezvoltarea clubului. (Probabil că toți primesc aceeași sumă la început). Trebuie sa investești în club. Investițiile se fac sub formă de upgrade la clădiri, stadion, parcări, restaurant, teren de antrenament, hotel etc.
Poți cumpăra acțiuni și poți beneficia de dividente.
Poți să vinzi sau să cumperi jucători. Poți să angajezi antrenori sau să-i concediezi.
Trebuie să ai grijă în relația cu suporterii - cu cât suporterii sunt mai mulțumiți, cu atât ai încasări mai mari la meciuri (încă nu știu dacă aruncă cu petarde pe teren :) ).

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Cum sa-ti faci singur sistem de supraveghere video cu o camera web

 

Avem nevoie de un soft foarte destept care sa ne ajute sa ne facem propriul sistem de supraveghere folosind o simpla camera web. Vom putea supraveghea casa de la distanta cu ajutorul smartphone-ului sau putem surprinde capturi cu camera web, capturi pe care le putem asambla ulterior intr-un fisier video.


Putem programa softul sa captureze imagini doar cand exista miscare in fata camerei web.
Un kit de supraveghere video (video recorder cu hard disk) s-ar putea ca unora sa ni se para scump. Tu vei avea posibilitatea sa transformi webcam-ul in camera de supraveghere si PC-ul sau laptopul in video recorder. Soft-ul se numeste YAWCAM (Yet Another WebCam software) si functioneaza in mediul Java. Instalezi JRE (Java Runtime Environment) dupa care instalezi si YAWCAM. N-o sa-ti vina sa crezi peste ce comoara de soft ai dat. Nu doar ca face capturi, dar poate transforma semnalul de la camera web intr-un semnal video pentru streaming pe care-l poti vedea din orice colt al lumii pe orice laptop, desktop sau chiar smartphone sau tableta. Merge chiar daca nu ai Flash Player pe smartphone, nu trebuie decat sa ai un browser care suporta java script.


Nu trebuie sa cumpari nimic, softurile folosite sunt gratuite; o camera web are oricine prin casa, iar daca nu aveti, puteti cumpara una de aici ca nu este foarte scumpa, de preferat sa cumparati una cat de cat decenta, iar daca aveti laptop cu camera web incorporata o puteti folosi pe aceea.
Iti vei face un adevarat sistem de supraveghere, o sa poti supraveghea casa si bunurile tale de la distanta cu ajutorul smartphone-ul; vei vedea pe ecranul telefonului un stream video in toata regula, practic vei avea o filmare in direct. Repet, pe telefon nu trebuie sa ai flash sau flash lite, e suficient ca browserul de pe telefonul mobil sa suporte java script si sa fie activat.
Deasemenea, poti seta softul YAWCAM sa captureze imagini de la camera web la intervale programate de la 1 secunda in sus; in momentul vizionarii capturilor poti face un film, iar filmul va fi format din toate imaginile jpg, png sau gif capturate; rezultatele pot fi spectaculoase. Poti face filme la 1 FPS - nu este spectaculos, insa nici nu trebuie mai mult pentru prinderea infractorului.





Un alt modul interesant pe care il are acest soft este Motion Detection. Acesta face screenshot-uri doar cand sesizeaza miscare in fata camerei web. Interesant este ca se poate seta sensibilitatea. De exemplu: daca ai in casa un ventilator care este pornit, nu ai vrea ca softul sa-l confunde cu un intrus, dar, prin reglarea sensibilitatii, softul simte miscarea ventilatorului si va face abstractie de ea pe viitor. Capturile le poti pastra in PC sau laptop intr-un folder, le poti trimite la o adresa de mail sau le poti trimite pe un cont FTP. Acest modul de Motion Detection ofera posibilitatea lansarii unui executabil in momentul in care simte pe cineva aproape. Executabilul acesta poate fi un player (VLC, de exemplu), un program, sau orice altceva. Deasemenea, Motion Detection face si un zgomot in momentul in care simte miscare prin fata camerei, acest sunet seamana cu sunetul produs de un geam spart. Deci ti-ar trebui si o pereche de boxe, sau scoti sunetul printr-un sistem audio ca sa moara hotul de inima.


Cine are nevoie de acest sistem de supraveghere?...
...Orcine doreste sa stie ce se intampla acasa in lipsa lui; Cel care are un frate sau o sora care-i cotrobaie prin camera in lipsa lui/ei; Cel care doreste sa stie ce face iubitul/iubita acasa in lipsa lui/ei; Curiosul (toti suntem curiosi intr-o oarecare masura); Cel care si-a lasat acasa copilul nazdravan, cu o bona care participa la K1; Gelosul; Cel care lucreaza cu camera ascunsa si posteaza pe Youtube; Cel care se crede spion sau vrea sa devina unul...
Ce sa va mai mai spun, oricine cred ca va gasi util aceasta solutie, mai ales ca nu costa nimic... sau aproape nimic.
Cu totii veti gasi util si interesant acest soft. Dincolo de amuzament, utilitatea acestui soft este extrem de serioasa. Ganditi-va ca plecati in vacanta, iar pe criza asta... nu se stie daca mai gasiti ceva in casa cand va intoarceti. In acest caz, sistemul acesta va va oferi posibilitaea sa va salvati capturile pe un FTP si, cand veti veni din concediu, dovezile le puteti folosi impotriva celor care v-au furat bunurile. Deasemenea, puteti supraveghea casa prin streaming live, iar cand vedeti ca a intrat hotul in casa, telefonati la politie sau pur si simplu lasati sistemul pornit cu modulul Motion Detection activat, iar cand hotul intra va auzi zgomotul de geam spart si se va speria,... sau nu.
O sa va placa YAWCAM si va asigur ca de mult nu v-ati mai distrat atat de tare cu un soft. Sunt sigur ca o sa va placa. YAWCAM este un soft gratuit, soft de supraveghere pentru WebCam. Acesta functioneaza cu ajutorul mediului Java Runtime Environment (JRE) si poate sa faca o multime de lucruri: WebCam Capture, Live Streaming from WebCam sau IP Cam, Motion Detection, Movies from ScreenShots... acestea sunt doar cateva din functiile acestiu minunat soft. Mai multe veti vedea folosindu-l.
Spor la treaba... si la spionat!

Make money. Have fun.

http://www.managerleague.com/index.pl?ref=427192

http://www.goaltycoon.com/bestfootballgame/onimushacs

http://www.marketglory.com/strategygame/onimushacs

https://www.linkbucks.com/referral/584755
Linkbucks is easy to use. Just create a paying link, paste the code on your website, and watch the money add up as people click on your links.
The leader in social marketing. Make money for sharing your links. Absolutely free to join. Payments made instantly. Sing-up.
 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | free samples without surveys